Ieri aşteptam în faţa unui magazin . În lipsa unei ocupaţii mai deosebite am început să fiu atentă la furnicarul din jurul meu. Cei mai tineri erau tot pe fugă, fără să observe nimic în jur; ceilalţi, mai învârstă schimbau nişte replici de politeţe şi plecau la treburile lor. Doi copii, la vreo cinci anişori, ieşiseră din alimentară cu un pumn de bomboane fiecare şi făceau schimb între ei.
La câteva minute, apare o maşină a jandarmeriei şi coboară din ea trei bărbaţi şi o femeie în uniformă. Doi dintre ei ,care aveau mai mulţi ani în spate,intră primii, apoi celălalt o lasă pe fată înainte şi un alt domn,ce aştepta de ceva timp să iasă. Aceştia doi din urma nu aveau mai mult de treizeci de ani. Ea cumpără prima şi iese rapid. În urmă rămân ceilalţi, cu tânărul care , cu toate că părea hotărât ce să ia, nu se băga în faţa celorlalţi doi care se ciondăneau din motive puierile. În sfârşit, disputa încheiată şi cumpărăturile făcute, ies toţi trei.
La uşă, un copil îşi aştepta tatăl, uitându-se cu interes la toţi cei care treceau pe lângă el. Însă nimeni nu prea părea să îl observe căci se cam înpiedicau de el. Numai tânărul jandarm îl ciufuleşte prieteneşte şi îi recomandă cu blândeţe să se aşeze puţin mai în colţ să nu cumva să fie lovit.
Văzând toate acestea, mi-am dat seama că aceste gesturi micuţe faţă de semenii tăi te fac mai uman şi cu timpul te postează pe un piedestal deasupra celorlalţi. Şi de ce ai nevoie pentru asta? Doar de puţină bunăvoinţă şi cei şapte ani de acasă.
